Ponta îl contrazice ministrul Educației: Clasa pregătitoare ar trebui să revină la grădiniță

Ponta îl contrazice ministrul Educației: Clasa pregătitoare ar trebui să revină la grădiniță
Publicat: 16/01/2013, 13:58
Actualizat: 22/10/2014, 05:56

Premierul Victor Ponta a declarat că vrea ca prima clasă din ciclul primar, cea pregătitoare, să rămână la grădiniță și nu la școală așa cum a anunțat ministrul Educației, Remus Pricopie, într-un interviu acordat gândul.

„Mie mi se pare o greșeală. Eu cred că ar trebui să revină la grădiniță clasa pregătitoare. Astăzi după amiază voi avea o discuție cu ministrul să aplicăm acest lucru chiar de anul ăsta”, a spus Victor Ponta.

Intr-un interviu publicat de gândul, ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că legea educației prevede clar: clasa pregătitoare face parte din ciclul primar și este o clasă obligatorie pentru copiii care au împlinit vârsta de șase ani.

Citiți mai jos declarația ministrului din interviul gândul:

„În primul rând vreau să transmit părinților interesați de acest subiect că nu se fac schimbări. Indiferent de natura analizei pe care noi o facem acum, legea ne spune foarte clar: clasa pregătitoare face parte din ciclul primar și este o clasă obligatorie pentru copiii care au împlinit vârsta de șase ani. Prin urmare, clasa pregătitoare rămâne ca o clasă obligatorie în ciclul primar. Legea ne permite să corectăm anumite lucruri vizavi de punerea în aplicare a acestei cerințe legale. Putem să modificăm criteriile de departajare a copiilor de la o școală la alta, știm că au fost discuții.

Putem să eficientizăm procesul de depunere a dosarelor, să nu mai aștepte oamenii în fața școlilor ore în șir. Acestea sunt lucruri care pot fi corectate. Anul trecut, de exemplu, metodologia aprobată prin ordin de ministru privind înscrierea în clasa pregătitoare, a fost aprobată la sfârșitul lunii ianuarie.

Anul acesta o putem adopta la sfârșitul lunii ianuarie, draftul deja există. Numai că ne-am propus ca termen prima decadă a lunii februarie. Mai vrem o săptămână suplimentar pentru ca acest document să beneficieze, înainte de a fi adoptat, de rezultatele evaluări și de feedback-ul de la inspectorii școlari și de la învățători. Spre sfârșitul lunii ianuarie vom avea o întâlnire cu câteva sute de învățători de la clasa pregătitoare și vom discuta și probleme legate de modul în care clasa pregătitoare a fost organizată, și nu doar despre modul în care s-a făcut înscrierea”

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Alin Oprea a ajuns într-un suflet acasă la soția lui. Medana, dărâmată de trecerea în...
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
Apple anunță reduceri de sute de dolari la unele modele de iPhone
×